Newsflash

Rezultate căutare « florin mihaltan »


Institutul de Pneumologie "Marius Nasta" Bucureşti

de Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN - nov. 10, 2011

Fondat în urmă cu 105 ani, actualul Institut de Pneumologie „Marius Nasta“ s-a dovedit de-a lungul existenţei sale o structură indispensabilă pentru sănătatea publică românească. Întemeierea, organizarea şi evoluţia acestuia fac obiectul articolului semnat de dnii Sebastian Bogdan Pele şi prof. dr. Florin Mihălţan în ciclul:
În căutarea istoriei medicinii prin spitale.
 

Note de concert

de Prof. dr. Florin AMZICA - oct. 12, 2011

Orchestra Mondială a Medicilor, fondată în 2007, combină plăcerea muzicii de valoare cu actele de caritate. Concertul de la Washington, desfăşurat la 11 septembrie a.c., a comemorat victimele atentatelor petrecute cu un deceniu în urmă, iar beneficiile au fost donate unei fundaţii care susţine tratamentul persoanelor bolnave de SIDA. Membru al orchestei, dl prof. dr. Florin Amzica (vioară I), acum trăind pe meleaguri canadiene (Montréal), semnează impresii despre acest concert.

 

Pneumologie sau ftiziologie?

de Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN - aug. 19, 2011

   Nu credeam că va fi nevoie vreodată să scriu un astfel de articol, dar evenimentele din ultimele luni mă obligă să transpun în fraze reflecţiile mele şi ale colegilor mei, ale tuturor colegilor mei din Societatea Română de Pneumologie, deoarece se reiau discuţii vechi, anacronice, încercându-se denaturarea mersului natural al acestei specialităţi, al pneumologiei. (...)
 

Secretele controlului pandemiei de tuberculoză

de Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN - iul. 29, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.  

Fuga de creiere – cui îi pasă?

de Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN - iul. 15, 2011

    Participând recent la o întâlnire a preşedinţilor societăţilor francofone de pneumologie, am avut ocazia de a asculta „durerile“ în domeniul acestei specialităţi, de la un grup foarte mozaicat de regiuni, începând cu Canada, apoi Africa subsahariană, zona maghrebiană, până la cele câteva care au mai rămas în spaţiul european (Belgia, Elveţia, România). Concomitent, mi-am adus aminte ceea ce spunea preşedintele Colegiului Medicilor din România, care arăta că aproape 9.000 de medici au părăsit ţara şi că, deja, apare o diferenţă între generaţiile care termină facultăţile de medicină şi cei care emigrează. (...)

Ziua Fără Tutun

de Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN - mai 27, 2011

   Se apropie data de 31 mai – Ziua Mondială Fără Tutun. Desfăşurată anul acesta sub sloganul: „Trei modalităţi de a salva viaţa“, toate legate de WHO Framework Convention for Tobacco Control (Convenţia-Cadru a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru Controlul Tutunului), această zi se înscrie firesc în zona evenimentelor care marchează importanţa prevenţiei unui factor de risc major pentru sănătatea noastră: fumatul activ şi pasiv.  (...)

10 minute din viaţa unui oncolog: dr. Florin Băcanu, medic primar

de Alice ŢUCULESCU - mai 6, 2011

   18 aprilie, ora 13, cabinetul nr. 10, Spitalul Clinic „Sf. Maria“ Bucureşti.
   Dr. Fl. B.: În farmacia Spitalului nostru, deocamdată, lipseşte. Să încercaţi la Institutul Oncologic.
Pacientul: Am fost, nu există… (...)
 

Complianţa bolnavilor cu BPOC:: un factor neglijat?

de Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN - apr. 8, 2011

    BPOC, cea mai frecventă boală cronică respiratorie, are numeroase implicaţii la distanţă. Despre complianţa la terapie a bolnavilor, dar şi la ghiduri a medicilor care-i tratează, se vorbeşte, din nefericire, prea puţin în literatura de specialitate. Subiectul este amplu abordat de dl prof. dr. Florin Mihălţan. (...)
 

Exigenţă şi… excelenţă

de Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN - mar. 18, 2011

    Afecţiuni importante prin impactul asupra calităţii vieţii pacienţilor şi prin costurile sociale mari, astmul bronşic şi BPOC au fost temele unor conferinţe ce au reunit specialişti de marcă din ţară şi străinătate. Despre recent încheiata manifestare privind astmul ne scrie dl prof. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie. Informaţiile de la reuniunea din primăvara anului trecut despre BPOC au fost publicate într-un volum, prezentat de dna dr. Maria Dragotă. (...)

Când un institut dispare…

de Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN - feb. 18, 2011

    Anul 2011 a început cu exprimarea de către Ministerul Sănătăţii a intenţiei de comasare a unor spitale şi de reducere a numărului de paturi. O multitudine de spitale aparţinând reţelei de Pneumoftiziologie sunt pe lista comasărilor, chiar dacă unele au avut un manageriat fără cusur, adică fără deficienţe şi fără datorii la stat. cn mod surprinzător, pe această listă apare, în ultimul moment – adică exact în ziua publicării pe site a documentului-propunere, şi Institutul Naţional de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“. Acest lucru a surprins pe toată lumea, cu atât mai mult cu cât suntem la început de an, un alt an greu, cu multe frustrări pe linie medicală sau economică. (...)
 

„Fabrică de sănătate“?

de Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN - feb. 11, 2011

    La un consult de rutină, un bolnav aparent obişnuit a venit cu rezultatul unui examen tomografic computerizat, pe care i-l indicasem anterior, ca să-l revăd. Un lucru firesc, până în momentul în care l-am întrebat, deoarece mai avea o tomografie executată anterior, dacă s-a văzut cu medicul imagist şi a discutat despre rezultatul actual al analizei versus rezultatul mai vechi. În acel moment, bolnavul mi-a spus, pe un ton care exprima o totală dezamăgire: „Nu am reuşit, erau doar asistentele şi tehnicianul şi mi s-a spus că medicul are multe de făcut şi nu are timp, aşa că am dat tomografiile vechi şi mi s-a eliberat noul rezultat“. A continuat ulterior, pe un ton la fel de decepţionat, că acolo a fost, de fapt, ca într-o fabrică – pe o parte bagi porcul sau vaca şi pe partea cealaltă scoţi salamul. Şi a definit-o cu amărăciune în glas: „fabrică de sănătate“. (...)
   

Radiografia unui sfârşit de an în spitalele româneşti de Pneumologie

de Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN - ian. 7, 2011

    Trecerea dintre ani aduce, de obicei, un moment de respiro în viaţa spitalelor în general, dar şi în serviciile de Pneumologie româneşti. Din nefericire, dacă acum trei ani consideram că umplerea şi prezenţa într-un număr mare a bolnavilor în secţiile de Pneumologie era un accident, în anii următori repetivitatea acestui fenomen m-a convins că putem vorbi de ceva mai mult. (...)

BPOC - cum se construieşte o campanie de success

de Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN - dec. 24, 2010

   De curând s-a încheiat derularea unui proiect ambiţios, sub sloganul „Tu ştii câţi ani au plămânii tăi?“. Organizarea acestei campanii a fost un eveniment firesc în peisajul manifestărilor Societăţii Române de Pneumologie (SRP), având în vedere că anul ce se încheie a fost „Anul plămânului“. (...)

Actualităţi în fiziopatologia respiratorie

de Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN - dec. 17, 2010

   Recent, la Braşov, a avut loc cea de-a 3-a Conferinţă Naţională de Fiziopatologie Respiratorie, ce a grupat sub umbrela Secţiunii de fiziopatologie respiratorie a Societăţii Romane de Pneumologie şi a filialei Braşov a SRP toate forţele cu interese şi preocupări ştiinţifice in domeniul vast al fiziopatogeniei afecţiunilor respiratorii. Participanţii, medici pneumologi, pediatri, alergologi, medici de familie şi asistenţi medicali, au avut ocazia să audieze, pe parcursul a două zile, expuneri din diferite arii de interes. (...)

Colaborare şi medicină bazată pe dovezi

de Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN - dec. 10, 2010

   În perioada 11–13 noiembrie a.c., la Palatul Patriarhiei din Bucureşti a avut loc, în organizarea Societăţii Române de Medicină Internă, o nouă Conferinţă naţională abordând „Medicina bazată pe dovezi“ în „Implicaţiile sistemice ale bolilor pulmonare obstructive cronice“. O primă tuşă de originalitate a acestei manifestări tradiţionale a constat în alegerea unei teme majore care a unit specialişti din domenii extrem de variate şi care a permis o colaborare fructuoasă între cele trei asociaţii profesionale implicate: Societatea Română de Medicină Internă, Societatea Română de Pneumologie şi Societatea Română de Cardiologie. (...)

Sindicatele medicilor

de Dr. Florin CHIRCULESCU - dec. 3, 2010

   Medicii încep să se organizeze în sindicate. Mai multe sindicate ale acestora s-au grupat, recent, în Federaţia Sindicatelor Medicilor „Dr. Ioan Cantacuzino“, organizaţie naţională afiliată la Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR). Prin această apartenenţă, sindicatul nostru a căpătat reprezentativitatea necesară pentru a negocia contractul pe ramură la nivel naţional şi judeţean. (...)

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe